Plop-Știubei

Iată satul veșniciei,
Iată satul dragostei!
Toată mierea omeniei
E-adunată-n Plop-Știubei

Prin gradini si prin livede
Pe-aici fost-a Dumnezeu,
Cine vrea să vadă vede
Urma sa si duhul său

Aici ne găsirăm rostul
Chiar de este înca greu.
Doamne ţine satul nostru
Ca așa ții neamul tău!

Plop-Știubei, flori de tei,
Aici sunt parinții mei!
Plop-Știubei, dulce stea,
Aici este țara mea!

Grigore Vieru

Istoria satului

Localitatea Plop-Știubei este situată în partea de Sud-Est a raionului Căușeni. Plop-Știubei este un sat moldovenesc cu tradiții de peste 170 de ani, amplasat în Zona Bugeacului Basarabean. Pentru prima dată satul Plop-Știubei este pomenit în Letopisețul Moldovei în anul 1850. Din înscrierile istorice se menționează că în anul 1850 satul cuprindea 30 de case de locuit cu o populație de 140 de locuitori, din care majoritatea erau moldoveni ce se număra la 33 de familii. Localitatea dispunea de o moară de vînt, o biserică din lemn cu Hramul Sf. Dumitru, care se sărbătorește și pînă în prezent la 08 noiembrie a fiecărui an. La 1886 se construiește biserica ortodoxă din piatră cu proiect arhitietonic, un centru spiritual cu o frumusețe de excepție. Principala ocupație a locuitorilor era agricultura. În 1812 Basarabia a fost anexată de către Rusia. Reforma agrară a Rusiei a influențat și asupra satului nostru. Din înscrierile istorice se menționează că în 1884 erau 112 familii pe teritoriul satului. În anul 1903 a fost deschisă  prima școală parohială din sat. În această școală activau trei învățători, obiectul de baza era religia. Directorul acestei școli a fost domnul Majar Nicolai Dumitru. Pe atunci numărul elevilor nu era mare, școala avea doar 37 de elevi. Orele se predau în gospodăriile locuitorilor domnului Niculina D. și domnului Majar D. În 1917 Alexei Mateevici scrie despre satul Plop-Știubei, poezia »Noul Neamț». În anul 1940 când URSS anexează din nou Basarabia, în sat trăiau 1329 locuitori. În anii celui de-al doilea război mondial satul a fost distrus aproape complet. Locuitorii satului au avut de suferit în urma depresiilor sovietice și foamei din 19461947. În anul 1946 a fost deschisă școala de 4 clase din sat, directorul acestei  școli era domnul Ilișov L.P, ca învățători lucrau domnul Cerneac I.G. si domnul Balan E.C. Școala se afla în casa domnului Osipenco T. În 1949 a fost format colhozul «Dimitrov». În anul 1950 a fost deschisă școala de 7 clase, director de școală a fost domnul Zatîc Petru Iacob. În 1954 satul Plop-Știubei întră în componența sovhozului «Rodina», iar în 1987 se formează sovhozul «Zorile». În anul 1988 a fost deschisă o școală nouă cu o capacitate de 464 de elevi, unde se predau studii medii complete, directorul școlii era doamna Guja Vera Nicolae. În anul 1997 sovhozul “Zorile” a fost desființat iar loturile de pămînt au fost repartizate locuitorilor. 

Legenda satului

Legenda spune că pe locurile acestea erau imașuri cu iarbă grasă, multă verdeață, iar albia râului Botna era bogată în pește și păsări sălbatice. Nu departe de aceste locuri s-a construit Mănăstirea Noul Neamț, cea de la Chițcani. Călugării se ocupau cu oieritul, si pentru a avea o dobândă mai mare, căutau pășuni pentru a întreține animalele. Aici au făcut și niște stâne. Periodic duceau brânza la Mănăstire, dar o vindeau și negustorilor, dar pentru ca aceștia să se orienteze mai ușor, li se spunea să vină la stâna înconjurată de plopi. În scorbura unui plop s-au adăpostit un roi de albine sălbatice. Unuia din călugări îi plăcea mult mierea, și i-a venit ideea că n-ar fi rău să facă niște știubeie, căci aici era o vatra foate bogată pentru albine, dar totodată s-a gândit să producă si ceara pentru lumânări la Mănăstire iar mierea la fel de vânzare. Stupina a fost așezată lângă acești arbori de plop. Şi când duceau mierea și ceara la Mănăstire, spuneau că e din regiunea plopilor cu ştiubeie. De aici și denumirea satului Plop-Știubei.